„Mintea intuitivă este un dar divin,
iar mintea rațională este servitorul
fidel al acesteia; noi am creat o
societate care onorează servitorul
și a uitat darul.” (A. Einștein)
Suntem în perioada în care știința a ajuns într-un stadiu de
incompletitudine și se simte necesitatea unei serii de schimbări, o
chestiune dificilă, pentru că decenii la rând oameni de știință s-au
dezvoltat și manifestat în știința reducționistă, de aceea le este foarte greu să
recunoască acum
că ea nu este
completă. Nu
trebuie să acuzăm
pe nimeni și nu
vom nega vre-o
lucrare științifică,
sunt stadii firești
ale evoluției. Ca urmare o parte a oamenilor de știință sunt
tributari științei reducționiste, care evidențiază mai mult aspectul
fizic și chimic al sistemului biologic. O altă parte au sesizat
importanța interacțiunii acestor aspecte, prin extinderea celor
văzute în cele nevăzute, încercând să construiască o punte între
știința reductivă și cea fenomenologică.
Ce este știința fenomenologică?
Este știința ce se ocupă de
interrelaționarea omului cu omul și omului cu mediul înconjurător.
Omul nefiind entitate separată, ci parte a întregului. Încă la
începutul sec XIX filosoful german Edmund Husserl afirmă
primatul conștiinței asupra existenței și încearcă în mod rațional descrierea procesului dezvoltării complexității ansamblului de
fenomene așa cum se manifestă ele în spațiu și timp. Dacă luăm
fenomenul în sine, deși este destul de simțit, el nu se supune unor
testări măsurabile: de exemlu emoțiile, psihicul, conștiința,
mintea, sunt mai degrabă extensii ale materialității în câmpul
spiritualității, care este deja o componentă nonfizică și de care se
ocupă știința fenomenologică, incluzând o paradigmă nouă în
viziunea lucrurilor.
Rene Descartes a spus: „Mă îndoiesc, deci gândesc!
Gândesc, deci exist!”. Această afirmație ne pune în reflecție
pentru a înțelege că omul trebuie să fie mai mult, nu să aibă mai
mult. E clar, că Descartes își definește existența prin gândire,
impunând un echilibru între constituienta materială și cea
spirituală.
Mai târziu a intrat în scena științifică Newton, care a
evidențiat anumite delimitări între ele. Conștiința sau proiecția
minții, la nivel informațional este mai importantă decât proiecția
morfologică. Cu ajutorul gândului-voință omul se poate integra în
tot ceea ce-l înconjoară și am exemplificat mai sus fenomenul
„venirii pe apă”, menționat în Biblie – unica scriere ce a rezistat
mileniilor.
Ar fi cazul ca oamenii de știință să fie mai
atenți la această carte, ce e o combinațiune din mai multe cărți și
care este de fapt științifică, pentru că include în sine toate
ipostazele universului, începând cu genetica, cosmogonia,
cosmologia, astronomia, calendaristica, astrologia, istoria,
teogonia, numerologia și terminând cu etica și estetica. Iată de
unde trebuie să luăm învățăturile! Iată de unde trebuie să începem
cercetările! Și aspectele trebuiesc cercetate în complexitate și
nicidecum separate, pentru că există câmpul energeticinformațional, fiind Întregul care le transcende pe toate făcându-le
interdependente. Chiar dacă multe fenomene menționate în
această carte depășesc hotarele rațiunii, trebuiesc considerate și cercetate cu rigurozitate. Noi ne-am deprins să cercetăm doar ceea
ce se măsoară, se vede și ocupă loc în spațiul 3-D în limitele
reducționiste, dar, vorba lui Dostoievski: „Tot ce e întemeiat pe
rațiune nu este temeinic.”.
Lev Tolstoi a criticat ritualurile ce au
fost incluse în jurul învățăturii lui Hristos (Tolstoi, 2009)
(ritualuri ce au dat naștere multor secte ce se dușmănesc între ele,
suferind de o deficiență lăuntrică, ce le dă un caracter neonest,
nedefinit și încețoșat) și a menționat în scrierile sale:
„Creștinismul nu numai că nu este un amestec de lucruri înalte și
obișnuite, ci dimpotrivă, este cea mai puternică, pură și completă
învățătură metafizică și etică, deasupra căreia rațiunea omului,
până în ziua de azi, încă nu s-a ridicat și pe făgașele căreia se
mișcă inconștient cea mai înaltă activitate umană în domeniul
politic, științific, poetic, filosofic etc..”.
Acea învățătură metafizică menționată de Tolstoi (și nu
numai), care a studiat-o și Eminescu prin fiorul lui intuitiv, ne-o
dezvăluie fizica cuantică ce vine să ne spună că particulele se
formează dintr-un câmp energic invizibil și amorf, așa încât
conștient sau inconștient, fenomenul de creație este o mișcare
permanentă de la energie amorfă la formă, de la spirit la corp și
invers. Astfel principiul care crează totul materializează fiecare
gând, de aceea, pentru armonie, e nevoie ca gândurile să fie
constructive și emoțiile pozitive. Trebuie să avem totală încredere
în înțelepciunea sursei de unde luăm învățături, pentru a fi
absorbiți de proces, fără să ne preocupe rezultatul. Să înțelegem că
suntem supuși tuturor influiențelor din univers, nu doar influienței
gravitației, altfel, nici pendulul Foucault nu s-ar mai mișca spre
„nemișcătoarele stele”, apoi să se întoarcă relativ spre pământ
(Eco, 1991).
Biblia ne aduce multe învățături esențiale care merită
reflecții. De exemlu taina botezului lui Iisus: mergând spre râul
Iordanului, unde veneau mulți care se pocăiau și erau botezați,
sfântul Ioan a zis: „După mine vine cel ce este mai puternic decât
mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă aplec și să-i dezleg curelele
încălțămintei. Eu v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.”. Este scris: „Și îndată când ieșea Iisus din apă, s-au
văzut cerurile deschizându-se și Duhul Sfânt coborându-se peste
EL în chip de porumbel.”. (Mat 3:16, Ioan 1:32).
Sfântul Ioan
propovăduia credința. A venit Iisus și a propovăduit tot credința:
nu i-a fost frică de faptul că putea fi învinuit de plagiat, pentru că
adevărul e unul.
Cum am putea noi să înțelegem fenomenul de coborâre a
Duhului Sfânt? Este o taină, care nu încape în limitele materialiste.
E scris „în chip de porumbel” mai degrabă metaforic, pentru că pe
atunci era imposibil de conceput o expresie cum ar fi „flux de
energie” și pentru a putea fi înțeles de mintea omenească, mintea,
care de fapt reflectă în creierile umane toată informația din
univers. Aș spune mai degrabă o concentrare individuală a
informației din univers, pentru că fiecare percepe și reacționează
la lucruri și fenomene în mod diferit. Iisus a spus: „de asta în
pildă grăiesc vouă, că ei văzând, nu vor vedea și auzind, nu vor
auzi, nici vor înțelege.”(Mat. 13:13). Avem pilda semănătorului:
semința căzută lângă cale, era mâncată de păsări; semința căzută
pe piatră, nu avea pământ pentru rădăcini și se uscară; semința
căzută între spini, crescură spinii și o înecară; numai semința
căzută în pământ bun, dase rod. Când ucenicii au întrebat: „Ce
înseamnă asta?”, Iisus le-a zis: „Cine aude cuvântul Împărăției și
nu înțelege, vine vicleanul și-l fură, este semința de lângă cale; iar
semința din pietriș este cel care aude cuvântul, îl înțelege cu
mintea, dar nu-l înțelege cu inima și neavând rădăcini numaidecât
se smintește; semința din spini este acela carui înșelăciunea
bogăției și patimilor sugrumă cuvântul; semința căzută în pământ
bun, este acela care vede, aude și înțelege cuvântul și doar acela
va aduce rod. Fericiți sunt cei care văd, aud și înțeleg, căci mulți
prooroci și drepți vor căuta să vadă și nu vor vedea; vor căuta să
audă și nu vor auzi, nici cu inima vor înțelege.”.
Deci, Iisus ne-a
arătat modalitatea de interpretare a pildei pentru acele vremuri și pentru că omenirea
evoluează, trebuie să evolueze și modalitățile de interpretare.
Acestei pilde îi putem atribui și o interpretare directă fiecărui
dintre noi în parte ori, fiecărei fapte a noastră. Drept semință, voi exemplifica o carte – a scris-o cineva, nu
contează cine. A nimerit acea carte într-un depozit cu un număr
impunător de cărți: care mai bune, care mai puțin bune, dar erau
foarte multe. S-a rătăcit printre ele și nimeni nu a mai dat de ea ca
s-o citească - e semința aruncată printre spini; a nimerit acea carte
într-o familie necărturară, unde nimeni nu poate citi, a stat ici-colo
și a cules praful până când cineva a aruncat-o, fără să-i vadă
utilitatea - e semința nimerită pe piatră; a nimerit acea carte întrun hol unde toți aleargă agitați și nimeni nici nu vede că pășește
sau chiar calcă peste o carte - e semința nimerită în drum. Însă a
nimerit acea carte într-o bibliotecă de Carte-rară, unde ea e
căutată, citită, interpretată, valorificată și transmisă altor generații
și asta e semința nimerită în sol bun, care a dat roade.
Dar!
Unde cred eu că Iisus a lăsat loc pentru reflecții în
această parabolă? Că doar ne revine oricum măsura noastră de
responsabilitate! A nimerit ea-semința în sol bun și are toate
condițiile, dar roadele ei depind nu doar de sol, ci și de calitatea ei
– seminței! Deci, acea carte, va fi valorificată după greutatea
scrierilor din ea! Iar dacă această semință nu este o carte, ci este
omul, atunci pătrundem, că omul în sine are un germene capabil să
rodească în felul său. De aici e limpede, că roada depinde de doi
factori: mediul în care ajunge și calitatea seminței. Și această pildă
o putem atribui fiecărui individ, în orice domeniu de activitate.
Avem foarte multe talente care sunt lipsite de condiții de
manifestare, din diferite motive – au nimerit „în drum”, ori „pe
piatră”, ori „printre spini” (asta deja depinde de memoria
epigenetică a fiecăruia, adică de bagajul carmic moștenit ori a fost
matriciat până, sau la naștere), dar dacă a nimerit „în pământ
fertil”, având toate condițiile de creștere, trebuie să-și scoată ce
are mai bun, pentru a da o roadă bună.
Având desăvârșirea drept
rost al venirii pe pământ, trebuie să tindem a fi cea mai bună
versiune a noastră, indiferent de nivelul, locul și timpul în care ne
aflăm. Să fim iubitori și înțelegători, căci suntem toți părți ale
aceluiași Întreg. Iisus este pentru noi cel mai strigător exemplu al
dragostei. Fariseii condamnau pe păcătoși. Ei î-l condamnau și pe Iisus pentru că vorbește cu ei, dar Iisus îi compătimea - spunând
că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci acei bolnavi - încercând
să ridice nivelul de conștiință celor căzuți în frecvență.
În conceptul meu „a înțelege cu inima” înseamnă emoțiile ce
pătrund în plinătatea cuvântului, ori a spus și Arsenie Boca „a dat
Dumnezeu inima pentru a fi îndreptată spre Tatăl ceresc, nu
pentru a fi împotmolită cu gunoiul lumii”. Materialiștii evită a
cerceta sentimentele, trăirile, emoțiile, fenomene ce nu se supun
minții, dar până la urmă și mintea este un mister, care după studiul
creierului necesită a fi domeniul cel mai cercetat.
Dacă am sesiza
fenomenul când spunem Tatăl nostru: „precum în cer, așa și pre
pământ...”, unde se poate reflecta imensitatea cerului pe pământ,
cu toată complexitatea tainelor ce le include, decât în structurile
ființei omenești? Deci este o substanță energetic-informațională
care întrepătrunde (și leagă într-un fel) atât cele din cer, cât și cele
de pe pământ, reglând o transformare continuă, prin
inseparabilitate cuantică. Presupun că mintea este cea, care
transcende toate formele de materie vizibilă și invizibilă, căci „L-a
creat Dumnezeu pe om după chipul și asemănarea SA”. Tot
Arsenie Boca a scris: „mintea e o putere arzătoare și trebuie să
sălășuiască înr-ânsa vederea lui Dumnezeu, care este și El tot
foc”. Tot aici găsim și expresia „Din trecut trebuie să luăm
flăcările, nu cenușa.” (Boca, 2008). Un om ce aparține unei
religii, va avea ca oponent un alt om, de altă religie, care va crede
la fel de mult în altceva, dar adevărat este ceea ce este.
Un mecanism al
minții (care aș spune că e
susținut de forța inimii)
sunt emoțiile, ce nu pot fi
văzute, controlate,
măsurate ori subordonate
rațiunii și se extind în spațiu ca frecvențe, vrem noi sau nu vrem. Oricât ar
înțelege omul că trebuie să iubească pe dușmanul lui, emoțiile trec
prin logică: cum ar putea să-l iubească pe cel care i-a făcut rău?
Chiar încercând să-și controleze emoțiile, el simte impulsuri
de ură pentru răufăcător. Și asta a fost întotdeauna, motiv pentru
care mulți gânditori ai vremurilor au menționat acest fenomen: Nikola Tesla a spus „Dacă ura voastră ar fi transformată în curent
electric, ar lumina întreaga lume!”;Vasile Militaru a scris „Din
ce prinde-n ea măsura, - două sunt fără măsură, / Uneia îi zicem
„haos”, alteia îi zicem „ură...” (Militaru, 2014) ș.a..
Însă anume
emoțiile sunt frecvențe care se transmit inclusiv prin câmpul
epigenetic și afectează generațiile tinere și ajungem să ne
întrebăm: oare ce vină are un copil mic, ce suferă de o boală grea,
ori s-a născut bolnav? Răspunsul este, că el din zigot s-a format în
acest câmp îmbibat cu emoții negative (supărare, furie,
nemulțumire, tristețe, invidie, ură etc.) și toate celulele lui sunt
formate și „hrănite” din frecvențe joase, care împiedică dezvoltării
armonioase a fătului și stopează evoluția spirituală a acestei ființe.
Avem cercetările care au demonstrat că amplitudinea
sentimentului de supărare este de cinci ori mai mare decât a
sentimentului de bucurie, adică pentru un echilibru emotiv șeful
trebuie să aducă subalternului de cinci ori laude și o dată să aducă
mustrare. Pe de altă parte Iisus a zis să dăm pâine și sare
dușmanului. Ca să ajungiem a ne iubi dușmanul, ori cel puțin să
nu-l urâm, e nevoie de gând-voință, care ar neutraliza supărările
cauzate, dar pentru activarea acestei energii a gândului-voință e
nevoie de montarea emotivă pe frecvențe informaționale subtile,
care ar provoca o beatitudine ce transcende conștiința (rolul
revenind dimensiunei spirituale).
Vorbind însă de modificarea
conștiinței, ar trebui să începem de la șamanii care pe vremuri
știau să aleagă acele plante, care provocau transa ori diferite
halucinații, fără verificare în condiții de laborator. Un exemplu cu
greutate științifică ar fi cercetările genialului astrofizician rus Nikolai Kozyrev, care în 1937 a fost condamnat la zece ani de
pușcărie pentru câteva declarații, una dintre care a fost susținerea teoriei extinderii universului și alta era „Conștiința nu totdeauna
determină existența!”. Nu a trecut prea mult timp ca acele
declarații să-și demonstreze validitatea.
În 1947, peste trei luni
după ce a fost eliberat, Cozârev a susținut doctoratul cu tema
„Teoria structurii interne a stelelor, ca bază pentru cercetare în
natura energiei stelare.”. Tot Cozârev este cel care a înaintat teoria
concomitenței timpului, (spunea că timpul poate apărea
instantaneu și pretutindeni).
Apoi a inventat sistemul de oglinzi,
constituite din tuburi de oglinzi de aluminiu perfect șlefuite și
răsucite în sens orar. Cei care au intrat în acele oglinzi, au
experimentat niște trăiri ciudate, cu modificări în conștiință, ce au
dus la amplificarea capacităților paranormale, cu viziuni din trecut
și viitor, iar ieșind de acolo au dovedit a avea capacități care nu le
mai avuse până atunci. Puteau subit să scrie și să vorbească în
limbi absolut străine pe care nu aveau de unde să le cunoască, ori
să-și bage mâna în apă clocotindă și s-o scoată netraumată... Dar și
mai interesant aici, este faptul că în timpul experimentului a fost
determinată o dilatare a timpului. Fiind uluiți de rezultat, savanții
ruși au perfecționat aceste oglinzi și au extins sistemul, deoarece
experimentele au demonstrat că este un strat în spațiu, unde se
păstrează toată informația atât din trecut și prezent, cât și din
viitor, de unde e posibil de accesat informația necesară.
Fenomenul respectiv a fost numit în știința nouă conștient comun.
Experimentul a continuat cu încercarea de a transmite niște
simboluri în baza din Novosibirsk: când a intrat cercetătorul în
interiorul sistemului de oglinzi, a simțit o undă de șoc. S-a simțit
fenomenul geofizic nu doar în interior, ci și în perimetrul bazei,
unde se desfășura experimentul: s-a extins miros de ozon, iar
deasupra zonei în care era instalată oglinda a apărut un nor ciudat
din care a ieșit un OZN discoidal.
Acest experiment s-a repetat de
șapte ori, după care toți cercetătorii implicați, toți fără excepție, au
simțit foarte clar prezența unor entități inteligente și în același
timp neprietenoase (chestiuni menționate în rapoartele Academiei
de Științe din Moscova, ținute în secret mai mulți ani). Au simțit o
senzație de teamă cumplită, dar faptul că au sesizat existența unor lumi paralele, i-au motivat și pe englezi a se implica în
experiment.
Dorința de a descoperi lumile paralele au pus pe
altarul științei sume enorme de bani, contribuție în parteneriatul ce
a dezvoltat rapid tehnologiile, ajungând la nivelul acceleratorului
de particule de lângă Geneva, cu ajutorul cărui în 2012 a fost
descoperit bosonul. E necesar însă a manifesta prudență în această
cercetare a necunoscutului, deoarece nu putem nici măcar bănui
care pot fi consecințele activării unor câmpuri de energie ascunsă.
Aici e cazul să menționăm efectul legii rezonanței, care transmite
în univers toată informația, începând de la gândurile noastre,
emoțiile și finisând cu faptele. Inteligența artificială funcționează
după o programare gândită de creierul uman, dar creierul nu poate
gândi fără trăiri. Adică, emoția ar fi un impuls care generează
idei, le proiectează mai întâi la nivel imaginar (virtual), după care
le structurează în realitatea vizibilă, temelia rămânând
dimensiunea cuantică, dar ce e cuantic, e incert.
Cercetătorii fizicii cuantice au descoperit în vid o sumedenie
de entități virtuale și o mare cantitate de informație cuantică ce se
află pretutindeni, și care este la baza universului, ajutând ca
universul să se dezvolte și să se extindă. Ei susțin că în spatele
acestei informații există o inteligență superioară, ce proiectează
holograme în spațiu. În așa caz putem spune că un produs al
proiecței informaționale este și omul, care se dezvoltă dintr-un
simplu zigot, până la tot comlexul de organe și complexitatea lor
de funcționare, ce mențin pe parcursul întregii vieți o sincronizare
perfectă, permanentă și coerentă.
Tot descoperirile fizicii cuantice
ne-au etalat neutrinii și trebuie neapărat să înțelegem: în
momentul când sesizăm neutrinul din preajma noastră, am sesizat
neutrinii din preajma planetelor mult mai departe decât Marte, Jupiter ș.a., pentru că neutrinii se mișcă cu o viteză mult mai mare
decât viteza luminii. Această înțelegere duce confruntări pe cărări
nebănuite. Ne este clar și faptul că întregul nostru sistem solar
trece printr-o schimbare și respectiv suntem nevoiți să acceptăm
schimbări și la nivel de cunoaștere. Am intrat în perioada în care
ne scapă de sub control multe necunoscute, iar jocul cu energii foarte mari poate deveni periculos.
Savanți din 86 de țări au
abordat problema pericolului dispariției omenirii de pe tera.
Dintr-o listă întreagă, începând cu epoca glacială, asteroizi,
civilizații cosmice, cataclisme ș.a. și finisând cu safeurile din
laboratoare bucșite cu substanțe toxice (care le are mai ales Rusia
și America), cea mai plauzibilă este cea care poate fi provocată de
CERN (Cern) și anume vor fi deschise „porțile” altor dimensiuni.
Aici
suntem impuși să lăsăm fizica clasică la o parte și să ne imaginăm:
dacă soarele se rotește pe o orbită eliptică în jurul unei stele mult
mai mari, care îi menține câmpul gravitiv, prin urmare, centrul
nostru solar, inclusiv întreaga galaxie se mișcă în jurul centrului
galaxiei (să luăm în considerare faptul că în centrul galaxiei sunt
mai multe găuri negre).
Toate decoperirile științifice duc la inovații și progres, dar
pentru a sesiza ce e bine și ce e mai puțin bine pentru omenire,
cred totuși că e nevoie să considerăm înțelepciunea scrierilor
sfinte. Victor Kernbach, poet, prozator și cercetător al mitologiei
și al paleoastronauticii, a scris un volum de studiu al religiei numit
„Biserica în involuție”, structurat în patru capitole mari. În
capitolul trei este reflectată vocația duală a omului, subcapitolele
incluzând atât condiția omului sub astre, între nădejde și
deznădejde, teoria identității contrariilor, cât și despre omul ateu
între liniștea și neliniștea sa. Dar, oricâte contrarii n-ar persista
între ființa dublă a omului, aceste părți sunt nevoite să coexiste
paralel. Fără să vreau mi-am amintit o strofă a unei poezii dintr-o
carte – Labirint din sentimente - autoarea căreia este fiica mea -
Veruța Sîrbu: „Și doar atunci e timpul de-a-nțelege / Adevărata
ființă dubl-a unui om: / Din spirit bun cel judecat prin lege / Și
trup de lut, care-a mâncat din pom...”.
Ana SÎRBU.
