POSTUL ȘI ROSTUL - SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM
„Rugăciunea e respirația sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor.” (Arsenie Boca)
Pe parcursul timpurilor ne-au fost cultivate mai multe idei morale, sociale, religioase, de grup sau individuale și chiar transmise prin câmpul genetic. Una din aceste idei, ce are în speță sorginte religioasă, este POSTUL. Prima convingere a noastră spune că, postul este pentru a ne opri de la carne, lipsindu-ne de intenția sacrificării animalelor pentru a le consuma – motiv pentru care, în ultimile decenii avem tot mai mulți vegetarieni. Însă sfânta Scriptură ne atenționează: „Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12:22-23).
Acest raționament biblic poartă în sine un fenomen conceptual enigmatic, ce are - sau ar trebui să aibă - efecte nu doar la nivel de vibrație, ci și la nivel de conștiință (vibrația este proprie trupului; conștiința este proprie duhului). E adevărat că omul oprindu-se de la carne pentru o perioadă, își ridică nivelul de vibrație. Dar cum rămâne cu conștiința?! Credem noi, că înafară de om doar animalele și păsările au conștiință, iar când le consumăm se înfăptuiește un transfer al fricii morții în conștiința noastră?! Ori credem că plantele din care facem o salată nu au conștiință?
Dacă ar avea omul capacitate să urmărească ce frecvențe emite o plantă înainte de a fi tăiată - o bioluminiscență specifică prin care ,,strigă” că are conștiința faptului că vrem să o tăiem. Ba mai mult! Nu doar acea plantă ,,strigă”, ci toate plantele din jurul ei, emană un câmp specific - un ,,strigăt” de ajutor – ceea ce demonstrează că plantele sunt solidare: au compasiune și ,,vorbesc” între ele. Deși, realizăm că asta este legea naturală, ce a fost lăsată pentru supraviețuire - prin simbioză.
Există foarte multe cercetări în acest domeniu, însă, primul care a demonstrat (cu ajutorul senzorilor galvanici) că plantele au conștiință, este savantul american Luther Burbank - botanist ce a studiat plantele șase decenii la rând.
Sunt mulți savanți care au cercetat aceste fenomene, printre care Peter Tompkins și Christopher Bird, ce au scris și o carte numită Viața secretă a plantelor și care au demonstrat fenomene miraculoase, inclusiv efectele rugăciunii asupra creșterii plantelor - experimente care au explicat științific reacțiile plantelor la anumiți factori energo- informaționali, demonstrând că, nu doar animalele suferă în momentul sacrificării, dar și plantele, purtând aceeași informație în substraturile de conștiință.
Nu zadarnic Ayurveda spune că „suntem ceea ce mâncăm”.
În evoluția sa omenirea pășește pe trepte de ascensiune, având drept scop desăvârșirea, ceea ce îi permite ca la anumite etape să înțeleagă de ce are nevoie pentru a-și ridica nivelul de conștiință. Postul, fiind o condiție spirituală din primele zile ale Facerii, lăsată de Creator pentru Adam și Eva, apoi reactualizat de Moise, când a urcat în munte după Tablele Legii. Nu a fost atunci înțeles îndemnul lui Moise și lumea nu a primit postul, deoarece nu era pregătită. Mai târziu a venit Iisus, care la fel a postit, pentru a-și ridica nivelul de conștiință, ca să se desprindă de vibrația umană - moment ce i-a condiționat Învierea – fenomen unic, uluitor pentru întreaga omenire - postul fiind un imperativ al desăvârșirii spirituale.
Acum însă, a venit vremea să înțelegem nu doar că e bine să postim, ci să o facem conștient - corect nu doar pentru corpul fizic (să-i ridicăm vibrația), ci și pentru conștiință (să-i înălțăm frecvența). Cataclismele locale și globale sunt impulsuri spre trezirea noastră ca specie în evoluție, întru înălțarea egregorului uman. Tot ce ni se întâmplă în viață sunt semnale necesare ,,trezirii” noastre. Până și ,,deșteaptă-te române” nu are doar tentă social-politică și nu ar fi fost imnul imn, dacă ar fi lipsit de o profundă rezonanță spirituală.
Dar, cum se întâmplă de obicei: când ne pare că am găsit răspunsurile, viața ne schimbă întrebările!
Când au înțeles oamenii că este bine să postească - și noi acum avem tot mai mulți vegetarieni, mai ales în rândurile tinerelor generații - vine știința să ne demonstreze că nici asta nu e suficient, căci plantele au și ele o conștiință ce suferă în momentul când le folosim în alimentație.
Cercetând îndeaproape fenomenele date, ajungem la concluzia că, pentru a ne simți confortabil din punct de vedere moral și psihologic, nu trebuie să mâncăm nimic - ne hrănim cu Lumină. Dar, să nu ne grăbim a corespunde inevitabilului, căci este imposibil să ne aruncăm în viitor fără să pășim etapele consecutive de pregătire spirituală, în care una din condiții este să postim - cum putem - pentru a ne întări duhovnicește, deoarece, tot ce știm până acum, este faptul că esența noastră de duh în această lume tranzitează trei etape:
1. Calea fetală – prin care primim totul prin umbilic (hrană, energie, corp);
2. Calea carnală – prin care ieșim din uterul mamei, evoluând prin corp fizic;
3. Calea spirituală – prin care părăsim corpul fizic, ce ne-a fost ca o capcană 3-d.
După cercetările geneticienilor, sunt tot mai mulți copii cu capacități supranormale (la care sunt active 3 sau chiar 4 spire de AND) ce au „adormită” gena responsabilă de secreția fermenților pentru carne. Impresionant este faptul că, majoritatea acestor copii au în câmpul epigenetic predecesori vegetarieni. Ei nu necesită suplimente proteice și au psihicul foarte calm și echilibrat. La acest subiect Piotr Gariaev ne spune cert: ținând cont că trăim o perioadă de tranziție, evoluția noastră depinde doar de genetica cuantică – ori avem grijă, ori rămânem în impas.
Din cauza consumului mâncărurilor „grele”, conștiința noastră e „hrănită” cu frica morții. Suntem lipsiți de rezistența psihică și dacă într-o zi s-ar întâmpla o explozie cibernetică, ne-am comporta mai agresiv decât sălbaticii, pentru că nu avem virtute morală. Să ne imaginăm, că la un moment nu mai avem telefoane mobile, nu mai avem tehnologii, nu mai avem lumină, nu mai avem carduri, cipuri, bani - nimic! Ce ne facem atunci? Da, suntem ființe sociale, dar prea dependenți de factorii exteriori și dac-am fi lipsiți de confortul social noi am deveni vulnerabili și neputincioși, de aceea e timpul să ne dezvoltăm puterea interioară, despre ce ne-a și vorbit Hristos.
Liniștea interioară ne dă claritatea iubirii, iar iubirea este scânteia dumnezeirii încifrată în genomul uman, care a fost blocată de cugetări nesănătoase ce au dus la fapte necuvioase. Deci, e bine să avem grijă nu doar ce mâncăm, dar și la ce cugetăm.
Puțină lume realizează că e flămândă de... iubire, iar această ,,foame” este spirituală și ține de conștiința inimii, căci a spus Iisus: ,,Împărăția Tatălui este în inima voastră.”. Așa cum în orice sport, pentru a obține performanțe este nevoie de antrenament fizic pentru întărirea unor mușchi, la fel este și la nivel de conștiință - necesitate de antrenament în post, rugăciune și gânduri bune. Așa cum trăim în obligația achitării facturilor și satisfacerea necesităților fiziologice, la fel ar trebui să realizăm și imperativele conștiinței, a contactului cu Divinitatea, căci numai Dumnezeu ne poate oferi saturația inimii.
Câmpul inimii este de cinci mii de ori mai puternic decât câmpul creierului. Robert Otto Backer – chirurg, american, cercetător în bioelectrofiziologie – a demonstrat: coerența cardică reglează câmpul eletromagnetic al inimii, iar inima se adaptează la concentrarea gândirii. Practicarea rugăciunii de mulțumire generează un palier de rezonanță pacifică și armonioasă. Deci, există niște legi ale naturii, ale dualității firii, unde iubirea are nevoie de conștiință, pentru conectarea la ,,sursă” și unde omul nu are nevoie să omoare pentru a trăi.
În cultura esenienilor era interzisă sacrificarea animalelor: ei nu mergeau la templu cu jertfă să o omoare, ci făceau abluțiuni de 7 ori pe zi (spălări cu apă rece), ceea ce este mai aproape de conștiință decât de corpul fizic. Sf. Ioan Botezătorul avea mulți esenieni printre urmașii lui. Dar în timp, această comunitate a dispărut, pentru că e mai ușor a sluji trupului, decât conștiinței.
Este alegerea noastră să postim, ori să nu postim, deoarece, „cine face, lui își face”. Nouă ne este comod a ne axa pe exterior, deoarece responsabilitatea este a cuiva din jur, dar, nu putem să acuzăm pe nimeni de cele ce ni se întâmplă în inimă, căci numai noi suntem responsabili de ceea ce este acolo.
Fuga de responsabilitate este încifrată în memoria genomului uman încă din eden, când l-a întrebat Dumnezeu pe Adam de ce se ascunde, el în loc să-și asume păcatul și să-și ceară iertare, a acuzat-o pe Eva că l-a îndemnat să mănânce din pom. Fuga de responsabilitate o găsim și la Cain - când l-a întrebat Dumnezeu ,,Unde este Abel?”, acesta a spus că nu este el responsabil pentru fratele lui.
Când spunem că nu facem noi alegerile, atunci singuri fugim de a fi responsabili de consecințe, dar să știm, că și asta e o alegere. Căci Dumnezeu ne-a lăsat libertatea alegerii pentru care vom răspunde, iar Sf. Apostol Pavel a spus: omul e liber să facă ce vrea el, dar nu tot ce face e spre folosul lui...
Ana SÎRBU,
cercetător științific.
