Aspirații ascunse
În societatea contemporană se evidențiază
o nemulțumire a ființelor umane și această direcție a cursului condiționează
tot mai multe solicitări de a supune voința anumitor persoane și de a le întoarce
în direcția dorită – cu alte cuvinte, de a influența forțat destinul: „Vreau ca
cutare să fie al meu!” sau „...a mea!” – cu încrederea ironată că asta-i va
aduce fericire.
Pe fonul solicitărilor respective, vin cu o
explicație amplă, generalizată, despre efectele în Spațiu și Timp, ale programelor incifrate forțat în câmpul metafizic al persoanei. Trist este și
faptul că, în mare parte se ignoră explicațiile despre efectele negative ale
acestor influențe.
Ritual și efect
Voi începe cu o predistorie pe care o aduc drept exemplu al acestui fenomen – și anume, un artefact datat cu sec. II – o statuie din lut ce se află acum la Louvre din Paris și poate fi văzută în sala dedicată Egiptului Antic.
După cum se vede, statueta seamănă cu
păpușa voodoo - îngenuncheată, cu
picioarele și brațele legate la spate și străpunsă de 13 ace. Este evident că
această statuie a fost folosită pentru ritualul de supunere a voinței cuiva,
chestiune validată și de inscripția în limba greacă, găsită împreună cu
aceasta, ce confirmă faptul că ,,păpușa” a fost făcută de un bărbat și a fost
folosită pentru a-și „forța” iubita să se îndrăgostească de el. Cu regret și astăzi sunt persoane ce recurg la asemenea metode, cu
dorința de a supune voința altora, fără să pătrundă efectele distructive în
câmp, nu doar a celui asupra căruia s-a făcut ritualul, dar și asupra celui
care l-a făcut, deoarece, la nivel de informație acesta din urmă și-a făcut singur
o legătură karmică de care nu va putea scăpa fără o „dezleagare” energetică.
Deci, s-ar părea
că ,,leagă” pe unul, dar de fapt sunt ,,legați” amândoi în același program
distructiv incifrat în momentul ritualic. Mai groaznic este
faptul că, vraja ritualului făcut prin păpușa din Louvre este încă în vigoare
și, va fi în vigoare cât timp păpușa este păstrată. Tot ceea ce facem, spunem
și chiar tot ceea ce gândim rămâne ,,înregistrat" în cronicile Akasha -
acestea sunt „înscrieri” pe frecvențe uimitoare ce nu se pierd niciodată și
care transformă realitatea.
Pledoarie dogmatică
Pornind din egregorul religios creștin în
care m-am născut și din care fac parte, voi menționa faptul că, ortodoxia evită
a vorbi despre ciclurile renașterilor ființei umane, deși avem destule dovezi științifice
ale acestui fenomen. Ba mai mult: se știe că reîncarnarea a fost scoasă din pericopele
biblice în anul 325, la Soborul de la Niceea, însă, în Biblie au rămas strecurate
câteva momente care subînțeleg renașterea spiritului uman. Fenomenul
reîncarnării este ușor de abordat prin prisma celorlalte religii ale
umanității, care în fond își întemeiază demersul dogmatic prin prisma
fenomenelor karmice ale samsarei.
(Re)Nașteri și (Re)Întâlniri
Ne întoarcem la protagoniști – cel care a
ritualizat statueta și cel căruia i s-a aplicat lucrarea. De câte ori aceste
„personaje” s-au (re)născut, ele rămân legate de această vrajă în raporturi
malefice, nefericite - de obicei sunt scenarii care se termină cu uciderea
unuia de către celălalt. Această numită în popor ,,vrajă”, este de fapt un
program incifrat forțat în câmpul energetic al ființei, prin care i-a fost
reprimată voința, adică, a fost distrusă informațional-energetic, iar noi știm
că tot ce există la nivel de informație, se și materializează într-un punct.
Acesta nu este un program la nivel fizic,
ci metafizic, respectiv, nu dispare odată cu moartea fizică a omului. Ba mai
mult, aceștia doi rămân ,,legați” la nivel informațional ce-i afectează negativ
pe ambii. Când ființele date se (re)întâlnesc în viața cotidiană, oricare ar fi
vârsta lor fizică, oricare ar fi nivelul social sau apartenența confesională,
programul se (re)activează în punctul (re)întâlnirii.
Acesta aste și cazul lui Kuandik Bișimbaev
(ex-ministru care și-a omorât soția) și oricare alt cuplu cu sfârșit tragic,
care nu-și pot explica de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, fără măcar
să-și dea seama că există un program care i-a „legat” și nu vor ieși din acest
blestem, până măcar unul dintre ei nu se întoarce cu fața spre Dumnezeu.
Influențele
negative și condițiile de protecție
Influențele negative malefice au efect
doar în cazul când ,,jertfa” este viciată sau nu are protecție energetică - cel
mai bun scut de apărare în acest sens fiind practicile duhovnicești: rugăciunea
și gândul la Dumnezeu.
De ce e important GÂNDUL?!
Deoarece, cum simplu s-a exprimat Arsenie
Boca - ,,gândul este foc arzător și
trebuie să se îndrepte către Dumnezeu, care este și el tot foc.”
Focul este elementul cu cele mai înalte
frecvențe și este cel mai puternic purificator al energiilor. Nu zadarnic în
toate bisericile ard lumânări - pentru neutralizarea negativului energetic.
Chiar dacă modernizarea a adus policandre cu electricitate, iar sfeșnicele au
fost scoase din biserică, în altar totuși ard lumânări și candele cu flăcări
vii. Comunitatea teologică puțin este informată despre semiotica flăcărilor vii
ale lumânărilor, de altfel, nu ar accepta asemenea schimbări, care scad
semnificativ calitatea și efectele cuantice ale rânduielilor liturgice.
Anume flăcările lumânărilor amplifică
forța cuvântului! Nu a becurilor, ci a lumânărilor - flacăra vie este cea, care
se ridică în sus - iar «sus» în sensul semiotic
este în interiorul ființei; «jos» fiind exteriorul acesteia – interiorul este
spiritual, iar exteriorul este material.
Când omul spune - ,,mâna mea, capul meu,
piciorul meu, corpul meu”, apare întrebarea: ,,dar cine sunt ,,eu”?! ,,EU” sunt
acea ființă spirituală din interiorul corpului fizic, respectiv, flăcările
lumânărilor sunt îndreptate către ființa spirituală din interior - acolo e
«sus»-ul, în dimensiunea cuantică, nu în cea fizică.
În imaginea cu statueta de lut găsim toate
ácele înfipte spre interiorul acesteia, deci, ritualul a fost direcționat spre
spirit, ca să ,,o lege” cuantic - nu fizic, ci metafizic. Ființă fizică e
muritoare, iar ființa metafizică este eternă. De aceea, e necesar ca să ne
ținem conectatați permanent la Sursa Divină - prin rugăciuni și cugetări
luminate.
Afinități
ortodoxe
O situație de acest fel găsim la Sfinții
Ciprian și Iustina - unde cu puterea credinței și a rugăciunii, Iustina s-a
apărat de toate încercările de supunere și dominare ale lui Ciprian, deși, el
avea o putere extraordinară.
Ciprian era un mare vrăjitor al
vremurilor, care, de la vârsta de șapte ani fiind dat la învățătura celor mai
iscusiți vrăjitori, apoi trimis în Grecia pe Muntele Olimp, unde aduceau jertfe
și practicau drăcii mulțimilor de idoli. La cincisprezece ani Ciprian ajunse că
avea putere de a schimba văzduhul, a porni vântul, a tulbura valurile mărilor,
a invoca tunete și ploi, etc… La 30 de ani ajunsese a fi cel mai puternic
vrăjitor din Antiohia - desăvârșit în toată răutatea, înjunghiind prunci spre
jertfă diavolilor și pierzând multe suflete - cunoscător în proiectări astrale,
necromantice și mistere egiptene, influența pe cine și cum vroia el, aducând
vătămări grave și pierzanie oricui nu îi făcea voia.
Puterea CRUCII
Când Aglaid s-a adresat la vrăjitorul Ciprian,
spre a-i domina voința Iustinei, toate încercările vrăjitorești au eșuat. Cu
toată desăvârșirea lui Ciprian în meșteșugiri drăcești, Iustina a rămas
neclintită în credința ei. Văzând că toate lucrările lui erau destrămate de
rugăciunile unei simple fecioare, Ciprian pune la îndoială puterea demonilor și
îi alungă cu arma Iustinei - CRUCEA - apoi se convertește religios, ajungând
până la treapta de episcop, iar pe Iustina o face stareță a unei mănăstiri.
Concluzii unificatoare
Acesta este un bun exemplu pentru
ierarhizarea priorităților spirituale, dar și pentru înțelegerea faptului că, adevărata
luptă se duce la nivel metafizic, iar lumea fizică este doar un platou în care
aceste lupte devin vizibile (parțial).
Pe fonul expunerilor de mai sus, repetat
recomand atenție și discernământ tuturor celor care suferă de iubire de sine
patologică, încercând să domine vieți și destine, crezând greșit că nu-și fac
rău cu asta.
Dragilor! Noi toți suntem scântei ale Divinității – toți suntem părți constitutive ale Întregului, iar ceea ce facem altora, de fapt nouă ne facem!
Ana SÎRBU
