Atributul suprem al divinității a fost și rămâne actul de creație - în care Femeia a fost și va rămâne personificarea fertilității și cheia către viitorul omenirii. În iconografia elenistică la fel se află imaginea Zeiței Mamă, care oferă nemurirea. Începând cu cele mai vechi scrieri sacre (inclusiv Tăblițele de la Tărtăria) găsim că femeile alese, numite Marile Preotese, cunoșteau foarte multe taine ale fenomenelor creatoare sacre, iar acestea țineau direct de Fazele Lunii. În istoricul descoperit de arheologi găsim că vârsta la fel are importanță: cu cât mai în vârstă este femeia, cu atât mai multe taine cunoaște, că chiar moștenind o putere transcendentă, fetița mică nu știe cum să o folosească și respectiv, poate cădea pradă puterilor întunericului - ceea ce în fizică cuantică se numește frecvență joasă.
Și statuetele antropomorfe la fel ne vorbesc despre faptul că, agentul spiritual purtător al sacralității a fost femeia și, raționând asupra acestui fenomen înțelegem că nici nu poate fi altfel - femeia va rămâne în continuare a fi reproductivitatea sacralității.
Dovezi arheologice
De-a lungul timpului arheologii au adunat câteva milioane de figurine care ne vorbesc de faptul că sacralitatea era axată pe un model feminin, iar șarpele (uroboros) îl găsim pictat pe vase și sculptat, ca semnificând renașterea.
În toate regiunile globului pământesc au fost găsite figurine (întregi și fragmentate) ale zeităților feminine, care sunt datate cu mii și chiar zeci de mii de ani.
Astăzi avem costul popular tradițional ce are catrință - atribut găsit în sculpturile și picturile de milenii, ca fiind drept necesare în ritualurile religioase realizate de Marea Preoteasă împreună cu alte 6 Preotese (fiind 7 la număr și nu vom detalia aici legătură cu energiile planetare). Așadar, liturghiile antice erau înfăptuite de Marele Preotese, care erau ajutate de alte Preotese, iar în timpul liturghiilor erau folosite: toba, buciumul și toaca (care bate și astăzi pe la mănăstiri), pentru a sonoriza vibrațiile prin care se invocau zeitățile. Iar când venea timpul ca Marea Preoteasă să plece în cealaltă lume, sanctuarul ei era ars de celelalte Preotese - ele întorceau cu fața în jos atributele, vasele și instrumentele ei ritualice și ardeau🔥întregul altar.
Sărbătorile religioase și calendarul Lunar
La dată de 9 Martie (pe stil vechi, care este și echinocțiul de PrimăVară) se celebra sărbătoarea Zeiței-Mamă, care mai târziu, în folclor a ajuns a fi Baba Odochia, iar la creștini, mucenița Eudochia - ceea ce reprezintă începutul anului agrar și apoi urmată de Sinziene, Florii, Lăzărițe, etc. - toate acestea sunt extensiile unei Religii Solare fundamentate pe un Calendar Lunar.
La fel există și colinde și alte obiceiuri ale tradițiilor, care nu au afinități cu religiile de azi, dar au fost matriciate în memoria colectivă și au fost transmise din generație în generație, ajungând până în zilele noastre. În rând cu multe ritualuri trecute în lista celor ,,interzise” de tributarii religiilor oficiale, s-au transmis și multe ceremonii religioase preluate și transformate de religii, fiind aplicate și astăzi în timpul slujbelor liturgice înfăptuite de preoți.
În concluzie ajungem la faptul că fenomenologia, sau influențele asupra câmpurilor cuantice au existat dintotdeauna și va exista în continuare - fie oficial (prin tributari religioși); fie neoficial (prin cunoscătorii tainelor transcendente) - așa ori altfel, fizică cuantică ne-a demonstrat că există ,,lumea nevăzută” formată nu din materie, ci din energie și respectiv, omul, fiind Chip și Asemănare, poate influența frecvențele energiilor: în sus ori în jos - dependență de aspirații, iar întruchiparea fertilității și continuității nu poate avea decât chip de femeie.
Ana SÎRBU
