Motto: „Ştiinţa este mai mult un mod de gândire,
decât un volum de cunoştinţe. Scopul ei este să
afle cum evoluează lumea, ce legităţi o guvernează,
să pătrundă în conexiunile lucrurilor.”
Ecoul neașteptat al materialelor publicate despre cercetările științifice, în special, reflectarea cercetărilor fenomenelor cuantice, inexplicabile prin ecuațiile fizicii newtoniene, mă obligă să cuget la confuziile care există astăzi în conșiințele oamenilor, în ceea ce privește Adevărul. Fizica cuantică vine să completeze explicarea realității, iar legitățile ei sunt atât de firești, încât uneori nici nu le observăm existența.
E mai mult o prezentare și mediatizare (nu popularizare), deoarece conform reacțiilor, lumea își pune multe întrebări în acest sens și este pregătită pentru cunoaștere aprofundată (nu superficială). Misterul realității în care trăim include fenomene ce uimesc, iar uimirea ne stimulează curiozitatea, astfel ajungem să căutăm, iar căutând să și găsim.
Ființele umane au în memoria genetică o oarecare predispoziție – gene, care nimerind în anumite condiții, se activează, dar, au și un bagaj de informație încă din faza primordială și această informație strecoară în conștientul fiecăruia înțelegerea anumitor fenomene dependență de genele activate, prin urmare, are loc creșterea sensibilității care pătrunde tainele universului. Câmpul cuantic din jurul spirei de AND include poate mai multă informație decât cele trei milioane de litere ce formează această spiră. Nu voi continua, întrucât motive pentru care oamenii își pun întrebări pot fi o infinitate, la fel cum sunt cuantele în câmp.
Este imposibil să explici ceva ce nu e în tine și la moment, nefiind închisă într-un laborator, prinsă în obligații academice și de cercetare, îmi pot permite să gândesc și să mă exprim liber, fără însă a intra în contradicție cu o seamă de reputați oameni de știință. Nimeni nu poate lua libertatea interioară a omului de a gândi într-un mod anume. În acest sens, ar fi bine ca cercetătorul să depășească puțin limitele științifice și să se intereseze și de anumite ecouri filosofice, adică, să-și focuseze atenția spre cunoaștere, mai mult decât spre foloase imediate, pentru că cercetarea și inventarea chestiunilor tehnice care s-ar putea vinde bine, face ca să sufere cercetarea fundamentală.
„Particula lui Dumnezeu” – „boson”, „multiversuri”, „câmpuri cuantice”, „energii subtile” și alți termeni și expresii noi, seamănă curiozitate în conștiința oamenilor dornici de cunoaștere. Fenomenele complicate pot fi codate în formule matematice, însă ființa umană este atât de complicată, încât nici matematic nu o putem înțelege. Coerența poate fi cumva descrisă matematic, însă haosul din gândirea umană - nu. Matematica este înscrisă în memoria legităților universale, chiar la baza lor, moment pentru care merită ca elevii și studenții să acorde mai multă atenție acestei discipline. Și fizica teoretică are la bază matematica, iar matematica, pornește de la numerele reale și ajunge la numere complexe, iar numerele complexe vin din lumea matematică și pleacă în lumea cuantică. Stările de superpoziție cuantică sunt numere complexe, nu sunt numere reale. E greu de lămurit cum au ajuns numerele complexe să explice fizica cuantică. Oricât de complexă ar fi o formulă, din numere la rândul lor și ele complexe, este imposibil de redat în ea realitatea în care trăim, cu atât mai mult, energiile, care sunt însușiri comune naturii umane și lucrărule căror ne diferențiază, în timp ce funcțiile trupești (respirație, digestie, metabolism etc.) ne aseamănă. O nuanță subtilă dar importantă este că adevărata menire a omului nu ține de trup, nici de suflet, ci de lucrare.
La etapa evolutivă în care ne aflăm, nu putem să definim un hotar exact până unde ajunge realitatea 3D și unde încep alte realități, ba mai mult, sunt de părere că și pozițiile spațiului sunt infinite, nu doar a dimensiunilor. Noi conștientizăm că suntem condamnați a trăi și a percepe lucrurile și fenomenele la nivel de materie, dar mai conștientizăm, că avem o minte, care există la nivel cuantic, iar odată cu ea și noi existăm la acest nivel, motiv pentru care e imposibil să definim o limită exactă a realitatății 3D. Dimensiunea în care trăim este strâns legată de experiment, însă această realitate își devoalează mecanismele ducându-ne în lumea cuantică.
Acum tot mai mare forță își ia teoria corzilor, care nu coincide cu părerile multor somități materialiste.
Dar!
Nu trebuie să negăm ceea ce nu cunoaștem! Dacă teoria corzilor încă nu a reușit să-și demonstreze toate aspectele, asta e din cauza că avem tehnologiile nesuficient dezvoltate pentru a o demonstra. Presupunerea existenței bosonului a persistat la nivel de teorie 48 de ani. De ce am ironiza pe seama teoriei corzilor, că nu a reușit să-și demonstreze a-tu-urile timp de 20 de ani?! Cu atât mai mult, că este mult mai complicată! Iar cu forțele conservativiste ce le avem, demonstrația poate dura și o sută de ani…
În materialele publicate admit împletirea Scrierile Sfinte cu demonstrațiile științifice, pentru că neființa din teologie, vidul din fizică și zero din matematică, sunt chestiuni care au același sens, chiar dacă par a fi diferite. Însă toată ființa, pornește din neființă, adică din vid, de la zero și ajunge să fie ființată în 3D printr-un fenomen miraculos de scădere a vitezei tahionilor (nivel de informație) până la luxoni (nivel de lumină) și până la barioni (nivel de materie). Orice lucru care se mișcă în 3D, nu poate depăși viteza luminii, iar ceea ce depășește viteza luminii, e dincolo de 3D. Și acest fenomen l-a descris Mihai Eminescu în „Fragmentarium”, alături de alte mistere reflectate în scrierile acestui Geniu, care-i (re)conturează ființa de mare Om de știință profundă: fragment ce l-am prezentat la Congresul Mondial al Eminescologilor 2019, sub denumirea „Materializarea informației”. O dată în plus, mulțumesc somităților academice și eminescologice pentru apreciere.
Evoluția științifică ne-a adus la faptul că lucrurile ce le considerăm a fi solide ne dau bătăi de cap în a înțelege realitatea, deoarece ele sunt compuse din atomi, iar atomii sunt aproape spațiu gol. Prin prismă cuantică însă, electronul este simultan în tot spațiul atomului și datorită acestui fapt, acel atom capătă o oarecare plinătate. Admit că într-un atom pot persista toate felurile de cuante existente în univers, deoarece aceste particule apar din fluctuații (să nu uităm, că avem bosoni din electroni și bosoni din primordialitate). Deci, când căutăm viteza particulei, ea devine undă, iar când căutăm particula, ea devine corpuscul. Ceea ce știm cu siguranță este faptul că timpul depinde de mișcare. Dacă urmărim un atom mișcându-se în spațiu, observăm: cu cât viteza lui crește, cu atât scade viteza electronului în jurul nucleului. Adică, viteza atomului naște o forță magnetică ce are efecte asupra electronului. Nu am găsit o formulă care ar descrie acest fenomen. E nevoie de o ecuație în acest sens, pentru că asta nu ține de ecuația lui Einștein ce arată cum încetinește timpul. Deci, avem nevoie de o formulă care ar descrie natura realității spațiului și a timpului în care trăim.
E complicată calea cercetării științifice, cu atât mai mult că există și acei care nu acceptă împletirea unei simbioze dintre știință și religie, însă anume în aceste situații se devoalează nevoia de discernământ pentru a înțelege că aici hotar nu există și trebuie să fim conștienți de faptul, că noi și știință facem doar atât, cât ne îngăduie Dumnezeu. Să fim conștienți și de faptul că teologia este mai mult intuitivă, așa cum sunt și teoriile care pornind din intuiție, multe frământări suferă până ajung a fi demonstrate. Important e să nu rătăcim!
Sensul unei maxime celebre spune că nimic nu este mai greșit în știință decât încrederea că știm, iar oamenii de știință sunt de multe ori victimle și purtătorii confuziei. Omul are ca instrument de gâdire și intuiția, care mai mult ar fi o gândire a inimii. De aceea, să nu ne lăsăm înghițiți de iluzia cunoașterii, întrucât cunoașterea nu e totul: și un ateu poate să fi învățat și să știe că Dumnezeu este Treimic ca voință și Singular în forță, dar simpla cunoaștere nu-i asigură creștere duhovnicească. Pe lângă creștere intelectuală ar fi bine să facem loc și pentru desăvârșire spirituală, evitând a rămâne prizonieri ai părerilor înguste, pentru că la cât se poate și progresul științific din domeniul fizicii cuantice atestă spiritualitatea.
Închei acest articol, comparând ființa umană cu Particula lui Dumnezeu - bosonul, care se află în superpoziție și se materializează dependență de starea observatorului. Să ne focusăm atenția frecvențelor înalte, în interiorul ființei noastre, pentru o materializare cât mai desăvârșită, în realitatea ierarhiilor Luminii…
Ana SÎRBU
